Propunerile mele

Mai sus poți vedea aplicația mea pentru listele europene ale +PLUS. Dacă ai întrebări, îți stau la dispoziție la adresa de e-mail: bogdan.deleanu@ro.plus. Mă voi asigura că aceste propuneri evoluează în funcție de ideile tale, de realitățile momentului și nevoile celor pe care îi voi reprezenta în Parlamentul European.

Ca să reiau, îmi propun patru teme principale de interes, legate de experiența mea profesională și de voluntariat:

1. Societatea civilă românească – ”Conectăm românii de Europa”misiune personală

Tot ce este mai vibrant, mai bun, mai activ în România poate fi regăsit în rândurile acelor cetățeni care se organizează și se implică la nivel civic. Mulți dintre ei sunt voluntari și creează România de mâine. Fie în domeniul educației, sănătății, al sportului, culturii, infrastructurii, fondurilor europene, al protecției celor vulnerabili sau sociale, consider că organizațiile românești au mare nevoie de Europa – și Europa de ele.

Îmi propun să fiu un punct activ de legătură între aceste organizații și Parlament, dar și celelalte instituții europene, să invit membrii lor la Bruxelles și Strasbourg, să le informez, reprezint și să le apăr activ drepturile și finanțarea, să le ajut să-și creeze sau găsească resurse. Iar asta indiferent de comisiile parlamentare în care voi activa.

Nu în ultimul rând, vreau să îmbunătățesc coordonarea între toți eurodeputații români (și nu numai) pentru a oferi permanent un număr de stagiaturi pentru societatea civilă românească. Vă dați seama cum ar fi daca 33 de membri ar oferi de trei ori pe an una dintre cele două poziții de stagiari de la ei din birou către ONG-urile românești (dintr-o tematică legată de interesele lor)?

Vorbim de 495 stagiaturi (plătite) în 5 ani!

2. Drepturi și libertăți – ”Luptăm pentru drepturile tale”Comisia LIBE

Nu doar în 2018 românii au simțit că anumite drepturi și libertăți cu care, poate, abia începuseră să se obișnuiască, au fost puse sub semnul îndoielii de un guvern abuziv. Problema este mai amplă, pentru că la fel resimt și ungurii și polonezii.

Drepturile conferite de tratatele europene – democrația, statul de drept, libertățile individuale – trebuie apărate mai activ. Pe agenda europeană vor fi dosare precum Instrumentul European pentru Democrație (prin care UE să poată lua măsuri directe pentru a proteja principiile din tratate) sau Instrumentul pentru Valori (prin care activiștii pentru aceste drepturi din UE să poată fi sprijiniți direct, inclusiv financiar). Este imperativ ca aceste instrumente să fie finalizate, să fie puternice și să fie formulate în interesul românilor.

Și putem apoi să ne gândim la noi mecanisme europene, agenții sau instrumente pe care să le propunem (vezi mai jos
Un ultim cuvânt – CUM facem toate aceste lucruri? dacă te întrebi câtă inițiativă poate avea de fapt un eurodeputat), pentru a întări libertățile individului în fața oricăror schimbări politice interne sau a politicienilor abuzivi.


Consider apoi că este nevoie de mai multă Europă în domeniul drepturilor și libertăților civile în România. Femeile, copiii sau persoanele cu dizabilități sunt discriminate în mod curent. Avem o societate în care violența este o posibilitate în mai multe conjuncturi, iar legislația existentă nu este de ajuns. Aș vrea să îmi pot crește copilul într-o Românie unde să nu mă tem că va fi discriminată, hărțuită, bătută. Și aici va fi nevoie de noi inițiative și adaptarea dosarelor în curs, pentru ca instituțiile UE să poată controla mai bine situația, pune mai multă presiune pe autorități, dar și finanța direct inițiative de educație sau protecție.

Apoi, românii, ca un popor migrator în interiorul UE, se confruntă zilnic cu discriminare. Există legi care ar trebui să îi pună capăt, dar este evident că nu funcționează mereu. Avem nevoie de mecanisme mai puternice, mai ales în contextul în care românii joacă un rol decisiv în prosperitatea economică a multor state membre, prin mâna de lucru calificată pe care o aduc.

Nu în ultimul rând, viitorul aduce cu sine problema noilor tehnologii, de supraveghere și înregistrare și o capacitate tot mai mare a Internetului de a vulnerabiliza simplii cetățeni. Informațiile personale, identitatea virtuală, libertatea noastră în mediul privat, toate trebuie protejate mai activ, în contextul unei lumi care se va schimba tot mai tare prin drone, robotică sau inteligență artificială din ce în ce mai performantă.

3. Securitatea externă – ”Consolidăm o apărare europeană în folosul tău”comisia AFET

Sunt prea multe amenințări externe existente pentru UE în acest moment ca să le înșir pe toate aici. Doar regimul autocratic din Rusia
este deja o amenințare existențială la adresa UE și a țării noastre, prin sumele enorme pe care le investește în încercarea de a destabiliza și distruge unitatea Europei, prin știri false sau atacuri informatice.  Românii, atât de aproape de Transnistria sau Donbass, știu despre ce este vorba.

Ce face acum Europa nu este de ajuns. Trebuie să lansăm cu adevărat o Uniune Europeană pentru Apărare și trebuie să fim ambițioși: să cerem un cartier general permanent al acestei Uniuni acolo unde poate fi cel mai aproape de posibile amenințări, în România. Și trebuie să o creăm în așa fel încât ea să fie complementară cu NATO.

În același timp, diplomația noastră cu Rusia trebuie să fie mai activă și mai dură. Voi lucra în delegația PE pentru Rusia, încercând să construiesc coaliții mai puternice și cu acele țări din UE care sunt mai interesate de nordul Africii. Voi propune și consolidarea unei relații mai bune a UE cu toate țările din jurul Rusiei, începând cu cele din Parteneriatul Estic.

Avem nevoie de mult mai multe investiții în lupta împotriva dezinformării, atât în educația jurnaliștilor și utilizatorilor, dar și în găsirea, pedepsirea sau chiar neutralizarea virtuală a surselor acestei dezinformări.

Voi propune crearea unui instrument permanent al UE, care să lupte cu această propagare masivă a minciunilor menite să ne facă rău. Forma în care acest instrument va exista poate fi o agenție independentă sau chiar o fundație finanțată de UE, iar sediul său ar putea fi în România!

În același timp, cea mai bună apărare este un sistem colectiv de prosperitate comercială, iar România poate trage multe foloase de pe urma lor. Acorduri comerciale noi trebuie semnate cu noi parteneri, cum ar fi cu țările din Asia de Sud-Est, dar aceste acorduri trebuie să țină cont de interesele, nevoile și vulnerabilitățile românilor.

Nu în ultimul rând, industria de apărare românească, sau ce a mai rămas din ea, dar și noile IMM-uri și antreprenorii din domeniu, își pot găsi salvarea și o importantă sursă de finanțare în Uniunea Europeană și îmi propun să îi ajut să facă asta.

4. Felul în care eurodeputații românii lucrează – ”Oprim risipa românească în PE”temă administrativă și de imagine

România trimite din 2007 eurodeputați în PE dar, dacă ne uităm colectiv la realizările lor, sunt mult sub potențialul real, cel puțin cantitativ, pe care îl au. Consider asta o risipă de neiertat, care trebuie oprită, nu în folosul +PLUS, ci al tuturor românilor.

Vreau ca la sfârșitul celor cinci ani de mandat, împreună cu ceilalți colegi din +PLUS, să înbunătățim imaginea românilor la nivelul instituțiilor europene. Beneficiile acestei schimbări pot fi enorme!

În primul rând, eurodeputații români sunt deseori absenți din dezbaterile europene majore, lucru care dăunează major imaginii României în ansamblu: nu putem aspira să fim jucători de talie europeană dacă ne implicăm doar pe subiecte pe care alții le consideră de nișă. Mă voi asigura că o poziție românească există în orice mare dezbatere sau moment pentru Europa!

Apoi, un mod de a ne transforma reputația este prin implicarea în chestiunile generale de legitimitate, transparență sau organizare ale Parlamentului European. Este nevoie de o transparentizare a criteriilor de selecție și angajare în birourile membrilor, dar și a cheltuielilor de birou pe care aceștia le au. Un scop important este să avem un eurodeputat din +PLUS ales ca și chestor al Parlamentului European.

Orice fel de eficientizare a birocrației europene poate avea un impact extrem de benefic pentru reputația noastră, dacă este promovată de un român.De aceea vreau să găsesc o soluție mai bună la situația actuală unde tot PE se mută, cu cățel cu purcel, la Strasbourg pentru patru zile în fiecare lună.

Îmi propun coordonarea tuturor evenimentelor românești din PE pentru a lansa o nouă paradigmă față de România. Sigur, micii și dansurile populare sunt elemente de identitate națională, dar asta este tot ce putem arăta în Parlamentul European? Eu cred că nu! Unde sunt expozițiile dedicate tehnologiei sau aplicațiilor IT elaborate de români, posibilităților turistice sau de investiții în România?

Un ultim cuvânt – CUM facem toate aceste lucruri?


Mai sus am încercat să dezvolt ideile din aplicația mea. Adevărul este că doar 4000 de caractere pentru a explica ce un candidat vrea să facă, dar și cum, este puțin.


Ce este sau nu realist în PE

Un alt adevăr, care nu va fi evident citind aplicația nici unui candidat, fie el de la +PLUS sau din orice alt partid, este că agenda europeană depinde de mulți factori și că este extrem de greu să poți, realist vorbind, propune măsuri concrete de la bun început. Dacă cineva susține ”eu voi aduce 348,4 de milioane de euro în România” sau ”eu voi da o lege care să creeze 444 km de benzi de bicicletă”, sunt mari șanse că acea persoană să nu știe despre ce vorbește.

Este realist să îți propui niște scopuri generale tematice și apoi să încerci să le reduci în niște linii politice, adaptate la agenda europeană. Este realist să îți propui să creezi oportunități pe o temă și apoi să le folosești pentru binele alegătorilor tăi.

Însă nu este deloc realist să promiți că vei realiza lucruri ce ies complet din sfera de competență profesională pe care o ai sau că vei activa pe foarte multe domenii. Sunt 20 de comisii parlamentare (și 2 sub-comisii) și sunt unii membri ai PE care sunt realeși de 4-5 mandate pentru că fac o muncă extraordinară în doar una dintre ele. Știu, mai sus am propus o tematică orizontală, cea a societății civile. Îmi asum această provocare tocmai pentru că sunt conștient de ea.

Nu în ultimul rând, nu este deloc realist ca o persoană care nu are deloc competențe anexe pe afaceri europene să fie la fel de performantă ca cineva care le are. Un doctor în chimie, care nu știe o limbă străină, nu cunoaște cum funcționează Parlamentul sau UE, nu cunoaște balanța politică din Consiliul UE, oricât de competent ar fi, nu va putea influența decisiv textul unei legi ce va afecta poate zeci de mii de lucrători din industria chimiei.

Ce este ambițios

Ce îmi propun eu și ce sunt sigur că își vor propune și alți candidați +PLUS, este să lucrez în interesul tău, utilizând orice șansă, contact, resursă sau experiență pentru a-mi promova agenda, crea oportunități și realiza lucruri noi, pentru români, în Parlamentul European.

Sunt multe care nu s-au făcut, sau au fost făcute prost, până acum.

Cei mai mulți eurodeputați lucrează conjunctural, se aliază pe moment și rămân limitați la nivelul Parlamentului. Rareori merg către alte instituții. Eu îmi propun, pentru orice dosar sau scop pe care o sa mi-l asum, să creez coaliții puternice, inter-instituționale și, dacă este nevoie, între guvernele statelor membre sau chiar între organizațiile non-guvernamentale. Voi folosi toate pârghiile pe care le voi avea la dispoziție – diplomație, negociere, evenimente sau comunicare.

Nu vreau să mă limitez la a scrie amendamente pe legi și atât. Voi ieși din Parlament și voi merge acolo unde este nevoie de mine, de o mână de ajutor, la firul ierbii în România. Un membru al PE poate fi si o sursă directă de informații dar și un comunicator pentru cei care altfel cu greu își găsesc vocea.

M-am săturat să văd mereu că poziția României vine tardiv, sau deloc, pe multe dosare vitale. Vreau să creez o platformă web permanentă pentru informare/consultare cu ce este pe agenda mea și a eurodeputaților din +PLUS. Mă voi asigura mereu că atunci când vorbesc în Parlamentul European, am în vocea mea argumentele cetățenilor români, nu doar ale mele.

Un eurodeputat poate organiza conferințe, seminarii, expoziții (chiar de artă) dar aproape nici unul nu o face în mod coerent, pe teme legate de la primul la ultimul an de mandat. Îmi propun o campanie de comunicare permanentă în PE a intereselor românilor pe cele patru teme de care mă voi ocupa (societate civilă, drepturi civile, securitate externă și oprirea risipei) prin aceste evenimente.

Îmi propun să mă înscriu ca membru plin în comisiile LIBE și AFET, și ca supleant în SEDE, cu opțiuni secundare pentru EMPL, INTA și FEMM. Aș vrea să activez în delegația pentru Rusia, iar ca opțiuni secundare în delegația pentru Asia de Sud-Est (de unde românii sunt deseori absenți) și EURONEST.

Acest proiect, așa cum am mai sus, va fi unul viu, care se va schimba și adapta în funcție de nevoile românilor și oportunitățile care apar la nivel european. Dacă ai sugestii, comentarii sau întrebări, scrie-mi la bogdan.deleanu@ro.plus !

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close